Rânduri de gânduri · Rânduri de sentimente

Şi dacă ziua ar fi o continuare a visului din noapte, te-ai mai trezi vreodată?

Sursa foto: http://www.photoforbeginners.com/
Sursa foto: http://www.photoforbeginners.com/

Mi se întâmplă deseori să am impresia că trăiesc un vis. Totul este atât de frumos conturat şi nuanţat încât nu-l pot considera decât un vis. Nu-mi doresc să mă mai trezesc dacă chiar visez. Alteori, sunt atât de multe lacrimi în jurul meu şi atât de multă amărăciune, dor sau tristeţe, încât insist să cred că totul este doar un coşmar din care mă voi trezi curând.

Nu ştiu unde se împarte viaţa mea, la vis sau la coşmar, la fericire sau la tristeţe. Ce este real din ceea ce trăiesc? Clipele de vis sau momentele de coşmar?

Aproape în fiecare noapte, am câte un vis sau poate chiar mai multe. Din unele, îmi doresc să nu mă mai trezesc, iar pe altele vreau să le uit cât mai repede. Normal! Ce-i frumos vreau să rămână, iar ce e neplăcut să plece. Dar dacă, ziua ar fi continuare a visului din noapte, te-ai mai trezi vreodată?

Imaginează-ţi că întreaga ta viaţă face parte dintr-un vis, iar tu, undeva, într-o viaţă, probabil total diferită, dormi. Acum ai posibilitatea să te trezeşti. Poţi să rămâi în vis pentru totdeauna sau poţi să te trezeşti, dar doar acum ai posibiliatea să alegi. Ai risca totul şi te-ai trezi?

,,Nu!” Acesta a fost primul răspuns pe care l-am primit de la o prietenă apropriată. Îmi spunea că este mulţumită cu ceea ce trăieşte şi că este bine aşa cum e. În acest fel am privit şi eu jocul meu de imaginaţie: ca o recunoştinţă a ceea ce ai. Am fost curioasă ce gândeau şi alţii din jurul meu, aşă că am luat lista la rând şi am început să întreb.

După fiecare răspuns îmi dădeam seama că modul în care priveam acest joc era total greşit. Nu de recunoştinţă era vorba, ci de curaj.

,,M-aş trezi […] Aş începe să construiesc totul în jurul meu aşa cum am învăţat acolo.”

,,Aş alege să mă trezesc. Orice ar fi. E mai bine să trăieşti în viaţa reală decât într-un vis.”

Acestea au fost câteva din răspunsurile pe care le-am primit. Oamenii caută o posibilitatea de a o lua de la capăt şi pentru asta este nevoie de mult curaj. Nu era vorba de nemulţumire sau nerecunoştinţă, ci despre curajul de a accepta realitatea.

,,Este simplu. Prefer visul în locul vieţii actuale, iar dacă viaţa actuală este un vis-coşmar, prefer trezirea.”

Ea caută fericirea, şi pe lângă ea, câteva alte persoane care, indiferent de locul unde s-ar fi aflat, doreau fericire.

Am ascultat fiecare răspuns, m-am pus în locul fiecăruia şi am încercat să înţeleg de unde au plecat cuvintele lor. Nu am vrut să cer explicaţii, ci doar am ascultat şi mi-am dat seama că toţi ne căutăm un loc al nostru unde să ne fie bine şi atât, iar fiecare în parte îşi alege calea: unii o iau de la capăt, alţii rămân unde sunt şi remodelează totul, iar câţiva dintre ei, deja au găsit tot ceea ce aveau nevoie.

În final, am realizat că, singura persoană care nu a răspuns la această întrebare, am fost eu. Nu am ştiut ce să răspund. Dacă m-aş fi întrebat asta în urmă cu două săptămâni, aş fi spus că dacă visez, vreau ca acest vis să nu se termine niciodată. Acum, în schimb, aş risca absolut tot şi m-aş trezi…

3 gânduri despre „Şi dacă ziua ar fi o continuare a visului din noapte, te-ai mai trezi vreodată?

  1. Oricat de mult m-as abtine sa nu-ti comentez un articol imi este momentan imposibil… Eu as alege sa ma trezesc… si asa visez mereu si prea mult dar este pana la urma singurul lucru care nu costa nimic…Sa ai o seara de vis!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s