Rânduri de sentimente

Strada Viitorului

Sursa foto: www.pinterest.com
Sursa foto: http://www.pinterest.com

Strada Viitorului, nr. 23. O casă albă, frumoasă, înaltă, împrejmuită de un gard viu cu flori colorate. Frumuseţea ei te face să-ţi doreşti să descoperi tot ce ascunde în spatele acelor pereţi atent construiţi.

O zăresc din depărtare. Mă îndrept către ea uşor, cu paşi mici, dar siguri. Nu mă uit în spate, nu am nimic de văzut, ci doar înainte. Mă opresc în faţa ei. O privesc preţ de câteva minute, timp în care mă hotărăsc să intru şi să o descopăr. Trena rochiei pe care o port zi de zi, îmi apasă tot mai greu cu fiecare treaptă a casei pe care încerc să o urc. Îmi doresc să o îndepărtez, dar e plină de fire ce s-au cusut pe suflet din amintiri şi sentimente, din lacrimi şi zâmbete, din eu şi…

Deschid uşa casei şi un aer rece mă loveşte. N-aş fi crezut că poate ascunde un astfel de aer. Are multe camere. Unele sunt deschise, altele au uşile închise.

Mă îndrept către prima cameră, ce pare atât de frumoasă, dar un hol lung şi luminos îmi atrage atenţia. Admir cu bucurie pereţii frumos vopsiţi şi luminile atât de clare. Zâmbesc pentru că îmi place tot ce văd.

În capătul holului găsesc aceea cameră de la intrare, de parcă n-aş fi mers mai departe. Îmi zic: ,,Este ceva ciudat cu camera asta. Nu o voi vizita niciodată.”, dar dintr-odată toate dispar, doar ea rămâne şi o puternică lumină mă trage înăuntru. O fericire imensă mă cuprinde, inima îmi bate nebuneşte, zâmbetul nu se opreşte, totul se simte ca atunci când te îndrăgosteşti pentru prima oară.

Nu ştiu pentru cât timp am fost prinsă în aceea cameră pentru că la un moment dat, totul devenise întunecat şi trist şi îmi doream să ies, dar îmi doream în acelaşi timp să fie totul ca înainte. Am mers mai departe când acel coridor lung şi frumos luminat a apărut din nou, dar cu o trena ce o simţeam tot mai grea.

Următoarele doua-trei camere le-am privit de la intrare, până când o alta, de la etajul casei, m-a atras mreje. M-a cucerit fără niciun motiv! Fără măcar să fie pe gustul meu . Şi am ştiut asta mereu, dar am dorit-o să fie a mea. N-am vrut să schimb nimic, absolut nimic, deşi totul mi se părea în neregulă! Şi toate acestea au început să-mi facă rău, să mă transforme în ceea ce nu eram, să mă facă să mă judec singură, să mă subapreciez şi mai ales, să uit cine sunt.

Atunci mi-am făcut curaj să ies, nu m-am uitat în urmă, nu am vrut să văd, ce am ştiut mereu că este, dar nu am vrut să accept.

Trena mea devenea tot mai grea, iar mie nu-mi mai era atât de uşor să merg mai departe…

Am zis că nu mai vizitez nicio cameră, că mai bine plec şi uit de tot. Voi continua să merg pe Strada Viitorului, de parcă nimic nu s-a întâmplat, cu mai multe fire cusute pe suflet şi tot mai greu de tras în urma mea.

Tocmai când voiam să cobor scările, am văzut o camera atât de alba, dulce şi inocentă.  Atât de simplă şi de pură. Am spus că e ultima şi că îi dau o şansă, aşa că am intrat. Şi de atunci zâmbesc, sunt prinsă în ea, cu voia mea, căci vreau să cunosc fiecare colţ şi fiecare părticică. Este atât de plină de bucurie. Zâmbesc şi tot zâmbesc, pentru că îmi umple sufletul de fericire.

În restul casei au rămas atâtea uşi nedeschise, dar nu-mi pasă, căci am găsit locul meu. Nu vreau să ştiu ce aş putea găsi în celelalte, fiindcă am găsit ce trebuia. Şi nu vreau să ştiu nici ce este pe Strada Viitorului, mai departe, pentru că prezentul meu este aici şi este aşa cum trebuie!

 

7 gânduri despre „Strada Viitorului

  1. Hey locul intai a fost detronat de acest articol:x Spune-mi ca nu este doar fictiune si te-ai indragostit ;;) pare sa-ti dea o inspiratie extraordinara.Sa ai o seara mult mai frumoasa si calduroasa decat vremea!

      1. Stii ca nu ma pot lasa asteptat in cazul tau:p Ma bucur mult.Sa fii fericita!!!Meriti tot ce este mai bun!O seara frumoasa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s