Rânduri de sentimente

Lacrimile ei nu l-au adus înapoi… până azi!

Sursa foto: http://www.scoop.it/

Undeva, în această lume, într-o casă micuță și modestă este ea, care privește ușa albă, de lemn. Nu știe dacă trebuie să o deschidă.

 

Într-o zi, și-a făcut bagajul și a plecat. Nu s-a uitat în urma lui și nici chipul nu i l-a văzut la plecare. A trântit ușa după el, iar inima ei a tresărit.

Ea a rămas în spate, privindu-l cum pleacă, urmărindu-i pașii până la ușă și dorindu-și să se întoarcă, să-i mai vadă ochii lui albaștri încă o dată, chiar de-ar fi fost pentru ultima oară. Cu fiecare treapta pe care el o cobora, cu atât mai tare sufletul o durea. Ochii îi erau plini de lacrimi. Nimic nu mai avea sens din acel moment. Ușa casei și a inimii ei se închiseseră!

Plecase, iar ea rămăsese în urma lui, să se lupte cu tot ce avea să urmeze.

Îi șoptea inimii să îndure. Își ruga sufletul să nu mai sufere. Își dorea să adoarmă și să uite de tot. Își dorea să nu mai doară…

Venise seara. Singură, în pat, privea în jurul ei. Totul era așa gol și pustiu fără el. A adormit cu lacrimi pe față și cu el în gând.

A doua zi, totul era la fel… pustiu și gol. Lacrimile ei nu l-au adus înapoi… până azi.

Acum, privește ușa albă, de lemn. Nu știe dacă trebuie să o deschidă. Ar vrea să o deschidă el, la fel ca în ziua în care a plecat.

 

2 gânduri despre „Lacrimile ei nu l-au adus înapoi… până azi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s