Tu cine ești?

De la dragoste la cunoașterea de sine

Sursa foto: http://www.pinterest.com

„Hei! Ce mai faci? Sper că ești bine și că ai uitat ce înseamnă să suferi. Sper că ești fericit și că îți mai amintești din când în când de mine. Îmi doresc din toată inima să fii rămas o amintire frumoasă pentru tine în ciuda a tot ce s-a întâmplat între noi…” așa începea un mesaj pentru el pe care nu i l-am trimis niciodată!

Încă mai revăd momentul când a apărut: blond, ochii albaștri și un zâmbet ce m-a fermecat. Îmi amintesc cum treceam timid pe lângă el, zâmbindu-i ușor, doar pentru a mă face observată… Dacă mi-ar fi spus cineva atunci, că voi ajunge să îl iubesc pe acest om și că voi vărsa mii de lacrimi pentru el, nu aș fi crezut nici măcar o clipă. Pentru că nu poți să crezi că doar câteva simple priviri se vor transforma într-o poveste în care plângem, râdem și iubim. Ți-e greu să crezi că dintr-odată apare el și te învață să trăiești sincer, prin felul lui de a fi.

Ar fi fost unul la un milion și totuși el a fost, cel în fața căruia sufletul meu și-a dat masca jos!

Sufletul meu deschis în fața lui a provocat o avalanșă de sentimente și stări, pe care nu am știut cum să le înfrunt sau să le ascund față de mine și care m-au forțat să cunosc și părți mai puțin frumoase din ființa mea.

Nu am vrut să cunosc tristețea. Nu am vrut să sufăr vreodată din cauza unui băiat. Nu am vrut să vărs lacrimi pentru nimeni din lumea asta. Am vrut să fiu puternică în fața tuturor, dar dragostea m-a făcut să cedez!

De aceea am ales să nu mai scriu. Nu mai puteam…

Nu mai puteam să zâmbesc, căci sufletul mi-era trist. Nu mai puteam să mă gândesc la altceva, decât la el. Nu mai puteam să fiu, pentru că nu știam să fiu fără el.

Alesesem să mă izolez și să las tristețea să mă cuprindă, lacrimile să curgă, eu să sufăr. Încercările celor din jurul meu de a mă scoate din umbră erau în zadar. Eu nu mai încercam nimic…

Au fost seri când adormeam plângând și mă trezeam cu lacrimile în ochi, când atacurile de panica erau și mai puternice și dorul de el și ale lui îmbrățișări mă răvășeau.

M-am simțit singură! Complet singură! Și totuși, așa îmi doream să fiu…

Dragostea mea pentru el m-a făcut să trăiesc momente de care mi-a fost frică mereu, iar odată cu acestea am descoperit câte alte frici au trăit cu mine… în viața mea!

Îmi amintesc că am spus odată, cuiva, foarte senin, nerealizând atunci ce spun, ca: „Într-o zi, toate lucrurile de care ne vom ascunde, ne vor prinde din urma și ne vor lovi.”

Mi-a fost frica să-mi cunosc sufletul, pentru că nu știam ce ascunde. Mi-a fost teama să iubesc, pentru că am crezut mereu că eu nu voi putea fi iubită de cineva vreodată.

Pentru el am îndrăznit să-mi înving frica, fără să-mi dau seama și mai ales neașteptând nimic, doar sperând la fericire.

Nu se află nimic în spatele fricii, doar o altă parte din mine pe care refuzam să o cunosc. Știam că-i tristă, plină de lacrimi și dor. Am crezut că nu-i voi putea face față vreodată și că mă voi lovi singură.

Astăzi, datorită lui, învăț să le înving pe toate!

„Cred că aș putea să-ți scriu încontinuu, pentru că mereu simt nevoia să-ți mai spun câte ceva și probabil că voi mai face asta, dar cel mai important să știi e că, orice s-ar întâmpla, absolut orice, eu nu te voi uita.” așa se încheia mesajul meu.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s