Tu cine ești?

Ca să trăiești mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul!

Sursa foto: www.pinterest.com
Ca să trăiești mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul„. Așa își numește André Moreau o carte de psihologie practică cu care îmi umplu timpul liber. De asemenea, în paralel, o am pe Veronika, care se hotărăște să moară, a lui Paulo Coelho. Sunt combinația perfectă pentru a mă pregăti pentru lecția mea. Una mă învață cum să mă întorc in trecutul, pe care l-am ingropat de mult, pentru a găsi liniștea din prezent, iar cea de a doua mă face să descopăr că în a mea persoană mai traiesc multe alte „eu” pe care am refuzat să le cunosc.

Era o zi oarecare. Alarma ceasului deșteptător a sunat în zori, eu m-am trezit din nou bosumflată, dorind să mai dorm măcar cinci minute, mi-am făcut cafeaua, m-am pregatit pentru serviciu și am plecat.

Pe drum, mă uitam la oamenii din jurul meu și încercam să-i citesc, să intuiesc ce planuri au astazi și ce gânduri ascund în privirile lor pierdute și ușor adormite. Mă întrebam, cam cât de fericiți pretind că sunt ziua și câtă tristețe îi cuprinde noaptea? Oare și ei au adormit plângând aseara, ca și mine?

Nu am reușit să intuiesc planurile lor. Bănuiam că se duc la serviciu sau la școală, dar știam sigur care era planul zilei mele, pentru că în aceea zi aveam să cunosc omul care urma să mă asculte fără să mă judece și să mă înțeleagă fără să fie în pielea mea.

Thich Nhat Hanh, călugăr budist, născut în Vietnam, profesor, autor, poet și activist de pace, spunea, într-un interviu acordat minunatei Oprah Winfrey, că dacă îl asculți pe cel din fața ta cu compasiune, tu îi oferi șansa de a suferi mai puțin.

Și am primit această șansă!

Am intrat timidă și ușor speriată în camera ce auzise atâtea povesti. Mă întrebam câți au stat pe scaunul pe care stăteam eu și câte gânduri spuse cu voce tare ascund acei patru pereti. Venisem cu ideea de a înțelege de ce mă speri noaptea, în somn și ce evenimente din trecut și-au pus amprenta asupra mea de îmi tulbură prezentul.

Nu am putut să mă uit în trecut. Nu am vrut, căci prezentul mă consumă atât de tare încât am ajuns să vorbesc de cele mai recente evenimente, despre acel el și aceea eu și despre o poveste din care îmi doream să ies cu disperare. Uitasem unde eram, pentru ce motiv și cine era omul din fața mea. În sfârsit, vorbeam din suflet și eram ascultată!

La un moment dat, m-a întrerupt și m-a intrebat: „Ce legătură are povestea ta cu el cu atacurile tale de panică? De ce vrei să-mi vorbești despre asta?”

Răspunsul a venit o zi mai târziu, când am ales să vorbesc cu cine trebuia să vorbesc și să fac pace, să nu aștept nimic, ci doar să caut liniștea dintre noi, pentru că dacă vrei să-ți înțelegi trecutul, caută să găsești explicații propriul prezent. 

A doua oară când m-am întors în aceea cameră, m-am așezat cu încredere pe scaunul meu și am zâmbit. Eram fericită!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s