Carte

We all are looking for the sun, but why don’t we try to understand the rain?

Sursa foto: http://www.pinterest.ro

Era în jur de ora patru după-amiază. După o zi plină de soare, norii s-au adunat și ploaia a început. Ochii mei erau aproape să se închidă, odihnindu-mă în pat. Când am auzit primele picături de ploaie, am început să simt cum se instalează o frumoasă relaxare în trupul meu și cum somnul mă fură încet. Nu am înțeles niciodată de ce îmi place atât de mult ploaia, fulgerul de pe cer și tunetul ce ne trezește sperieturi. Poate pentru că sunt născută toamnă sau pentru că îmi place să caut partea frumoasă din fiecare lucru straniu.

De ce întotdeauna cautăm soarele, în loc să încercăm să înțelegem ploile ce ne inundă viața? De ce nu avem curajul să explorăm și părțile mai puțin frumoase din noi? Acelea care provoacă uneori suferință, lacrimi și dor? De ce nu cautăm să ne înțelegem, în loc să ne ascundem chiar de noi?

Nimic nu este întâmplător în viață! Nu întâmplător am cunoscut anumite persoane, am trăit diverse experiențe și am făcut alegerile de care acum doar îmi amintesc. Cum nu întâmplător am avut dorința să recitesc o carte din biblioteca mea!

„Veronika se hotărăște să moară” de Paulo Coelho sau cartea care te face să înțelegi că fiecare om are propria nebunie și trebuie lăsat să trăiască în felul lui, este cea pe care am dorit-o din nou în mâinile mele, pentru a doua oară. Știam că voi reveni într-o zi la ea, iar perioada tulbure cu vizitele la psiholog m-au îndreptat către ea, să înțeleg, din nou, că tot ceea ce traiesc este doar o descoperire unor părți din mine pe care am refuzat să le cunosc. Nu a fost întâmplător să îmi doresc asta. Nimic nu este întâmplător!

Poate este un titlu ușor macabru, poate nu vă plac operele lui Paulo Coelho sau poate nu aveți o pasiune pentru citit, dar ignorați titlu, uitați de cine este scrisă și încercați să aduceți puțină dorință de a descoperi, în viața voastră.

Își aminti ce anume citise în ochii tinerei femei, în momentul când ea își făcuse intrarea în sala de mese: frică.

Frică. Veronika putea simți nesiguranță, timiditate, rușine, constrângere, dar de ce frică? Acest sentiment nu se justifică decât în fața unei amenințări concrete, precum fiare sălbatice, oameni înarmați, cutremure, dar niciodată un grup de inși reuniți într-o sală de mese.

„Așa este omul”, se consolă ea. „Ne-am înlocuit aproape toate emoțiile cu frica.”

~ „Veronika se hotărăște să moară” de Paulo Coelho

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s